Sporturi   •   Formula 1   •   FERRARI

I-a ordonat Ferrari lui Hamilton să se lase depășit? Adevărul despre cele întâmplate în China

+14 Foto
Monopostul lui Lewis Hamilton // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 24 martie 2025

Marele Premiu de Formula 1 al Chinei a început promițător, dar s-a încheiat catastrofal pentru Scuderia Ferrari, care și-a văzut ambii piloți descalificați, după ce Lewis Hamilton și Chares Leclerc trecură linia de finiș pe locurile 6, respectiv 5. Dar ce s-a întâmplat în timpul cursei, i-a ordonat echipa italiană lui Hamilton să se lase depășit de colegul lui?

Sâmbătă, Lewis Hamilton a câștigat cursa sprint din Shanghai și i-a făcut pe fanii Scuderiei să viseze în perspectiva Marelui Premiu de duminică.

În cursa propriu-zisă, septuplul campion mondial a plecat de pe locul 5, urmat de Charles Leclerc. Ambii piloți Ferrari l-au depășit pe Max Verstappen în primul tur și au continuat în această ordine până spre turul 20, când Leclerc a început să sugereze pe radio că ar avea mai multe șanse să-l prindă pe George Russell, cel de pe locul 3, decât are Lewis Hamilton.

I-a ordonat Ferrari lui Hamilton să se lase depășit? Adevărul despre cele întâmplate în China


Pe transmisiunea TV a cursei a fost difuzat un mesaj în care inginerul de cursă al lui Hamilton îi cere acestuia să se lase depășit de Leclerc, dar echipa italiană susține că inițiativa i-ar fi aparținut, de fapt, britanicului.

„Din exterior poate a părut a fi un ordin, dar nu toate comunicațiile radio au fost difuzate pe transmisiunea TV”, spune directorul Fred Vasseur, citat de MARCA.

Într-adevăr, a existat un moment în care Hamilton i s-a adresat inginerului de cursă: „Cred că-l voi lăsa pe Charles să treacă, pentru că întâmpin probleme”.

„Înțeles”, i-a răspuns Riccardo „Ricci” Adami, cel prin care Hamilton ține legătura cu linia boxelor.


Până la urmă, nici Charles Leclerc nu a fost în stare să-l depășească pe George Russell, deși a existat o secvență în care s-a apropiat la sub o secundă de pilotul Mercedes.

Perechea Ferrari a încheiat cursa pe locurile 5 și 6, rezultate care i-ar fi adus un total de 18 puncte, dar atât Leclerc, cât și Hamilton au fost descalificați ulterior deoarece monoposturile lor au picat verificările tehnice efectuate după cursă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.
OSZAR »